Asa arata planul nostru, un zig-zag urias intre Chile si Argentina pana in Ushuaia, asa zis-ul capat al lumii. A inceput in San Pedro de Atacama, a continuat cu Salta si Mendoza in Argentina si Santiago in Chile.

Ultimele doua orase chiar merita vizitate, fiind unele dintre cele mai frumoase si active din randul celor pe care le-am vizitat.

Mai toata lumea a auzit de vestitele podgorii din regiunea Mendoza si am dorit sa vedem cateva dintre acestea, asa ca am luat un autobuz pana in Maipu, localitate vecina cu Mendoza, de unde am inchiriat biciclete de la Orange Bike si, pe sub soarele arzator, ne-am inceput procesul de pedalare si vizitare de podgorii si mici fabrici de dulciuri, lichior si ulei de masline.

Am ales sa mergem cu bicicletele pentru ca aici iti este permis sa combini mersul pe doua roti cu degustatul de vin, dobandind dupa cateva vizite capacitatea de a merge serpuind fara a face cunostinta cu asfaltul fierbinte.

Multe dintre podgoriile de aici au fost infiintate de catre cunoscatori din Italia, precum Francesco Rutini sau familia di Tomasso, care au adus faima Mendozei prin vinurile lor. La conacurile acestor familii am vazut cateva care, ce erau folosite pana acum 60-70 de ani si dupa vederea dimensiunilor rotilor, ne-am zis ca trebuie sa fi fost trase de niste cai foarte mari si puternici…o roata fiind la fel de inalta cat mine.

Am intercalat podgoriile cu vizite la fabricile de lichior si ciocolata, iar la una dintre ele ne-au servit si cu cateva tipuri de uleiuri de masline pe care le fac, toate bune. Cand sa vizitam si cea mai vestita podgorie dintre toate, si anume Trapiche, am dat peste niste porti mari, frumoase si inchise…pacat.

Ca si in Salta, am fost la doua lectii de tango si in seara de sambata am fost la prima noastra milonga de pe acest continent. Aici, media de varsta al participantilor este aproape dubla fata de cea din Romania, asa ca ne simteam minoritari impreuna cu ceilalti 6 dansatori mai tineri.

Cand te plimbi pe strazile din Mendoza, iti este dat sa vezi foarte multe case cu o arhitectura deosebita, si la un moment dat nu am mai rezistat si am inceput sa facem poze. Pana acum nu mi-a fost dat sa vad kilometri de case frumoase sau foarte frumoase.

Dupa 5 zile petrecute in Mendoza, ne-am decis sa pornim din nou spre Chile, de data asta in Santiago, care este mult peste asteptari: foarte european, foarte curat, cladiri frumoase, lume eleganta si metrou

In autogara din Mendoza, in momentul cand incarcam rucsacii in autobuz, am avut bafta sa dam din nou peste romani, de data asta doi frati Bogdan si Mircea, impreuna cu care am impartit povesti la carafa de vin rosu si dulce (intrucat continea si capsuni in compozitie) la una dintre terasele din centru. Veneau dinspre cascada Iguazu, unde vom fi si noi in primele zile din februarie, si vor continua spre sud in Ushuaia, ce-i drept intr-un ritm mai alert.

Cred ca stam destul de bine la intalniri cu conationali, mult mai bine decat Alexandra, pe care am intalnit-o intr-un magazin de suveniruri de la marginea lui Salar Uyuni, care in 8 luni intalnise doar 3 romani, inclusiv noi 2.

In Santiago cel mai interesant lucru pana acum a fost turul orasului facut pe jos condus de un ghid care este platit la sfarsit sub forma de bacsis, in functie de cat de multumit ai fost. Asa ca al nostru ghid s-a straduit sa merite acesti bani si prestatia lui a meritat sa fie recompensata. Daca nu-ti place poti oricand pleca fara a plati nimic si din acest motiv se numeste „Free Tour”, fiind optional bacsisul de la final.

Acum cateva zile, in Argentina, ni s-a stricat Kindle-ul la o presiune ridicata asupra lui si am ramas fara cartile noastre electronice, asa ca am venit pregatiti sa cumparam unul nou, aici in Santiago. Diana a fost destul de inspirata si a cautat pe internet daca altii s-au confruntat cu aceeasi problema, si se pare ca majoritatea au primit unul nou in schimb. Am incarcat skype-ul cu credit si am sunat la Amazon.com si din fericire ne vor livra unul nou la adresa hostelului nostru simpatic (EcoHostel Chile). Pana la sosirea lui ne-am gandit sa petrecem cateva zile in Valparaiso, Vina del Mar si poate sa participam la festivalul de tango din Santiago.

Azi am ajuns in jur de 2 dupa-amiaza in Valparaiso si desi, pentru a ajunge la hostelul la care Diana facuse rezervarea, a trebuit sa urcam pe o straduta abrupta cam 20 min (amintindu-ne de perioada din Cuzco, Peru), am avut o surpriza foarte placuta, intrucat atat atmosfera din hostel, cat si camera sunt foarte dragute…cred ca o sa stam mai mult aici in asteptarea Kindle-ului :).

Ne-am cazat repede si in jumate de ora ne-am indreptat spre un seminar de gatit mancaruri traditionale despre care citisem cate ceva pe internet si la care pofteam sa participam. Dupa ce am cunoscut si ceilalti turisti “bucatari” din grupul nostru: Brenda – USA si Jake si Sarah – Australia si bineinteles profesorul, ghidul si fotograful nostru Boris, am pornit catre locul pregatit pentru seara culinara, pentru a alege impreuna ce anume dorim sa invatam sa preparam in cele 5h de curs. In functie de ce s-a votat, am facut o lista de ingrediente si am mers cu totii la piata si supermarket pentru a-l ajuta pe Boris in caratul sacoselor

Ne-am hotarat sa preparam ceviche (specialitate din peste alb crud cu multa lamaie, am incercat si in Peru asa ceva) si empanadas (specialitati facute dintr-un aluat similar cu cel pentru gogosi, dar fara drojdie si care pot contine diferite umpluturi, noi am pregatit cu branza) ca aperitive, pe care le-am servit cu 2 tipuri de salsa pregatite tot de noi, am avut o salata de rosii si un pahar de vin alb.

Felul principal a fost putin mai neobisnuit, placinta de porumb cu carne de vaca si pui, de data asta servit cu un pahar de vin rosu, si desertul a fost pe baza de chirimoya (un fruct foarte, foarte dulce si bunnnn). In plus Boris ne-a invatat 2 retete pentru bautura lor nationala, pisco sour, pentru a carei origine se duce o mica batalie intre peruani si chilieni, ambii spunand ca este bautura lor nationala.

Va dati seama ca atat ceaiul cat si cappucino-ul oferit dupa toate aceste bauturi cu origini in struguri au fost bine venite, nu de alta dar ne vazusem hostelul si strada doar pentru vreo 20 minunte inainte de curs si vroiam sa fim siguri ca taxiul ne va duce tot acolo.

Toata experienta de gatit s-a petrecut avand in fundal si in timpanele noastre muzica folclorica chiliana, afland astfel cateva detalii despre artisti chilieni, printre care si de Violeta Parra, o importanta cantareata si pictorita pentru chilieni datorita contributiei pe care a adus-o in special muzicii folclorice. Am inteles ca a calatorit mult prin satele din Chile si a cautat oameni in varsta ce cunosteau cantece populare vechi si i-a inregistrat cantand, dupa care a imprimat aceste cantece pentru a le face cunoscute si noilor generatii (am cautat pe net si cred ca este si un film despre viata ei ce a fost nominalizat anul acesta la Oscar in categoria filmelor straine – “Violeta se fue a los cielos”).

A fost o experienta pe care dorim s-o repetam cu siguranta…de ce nu in propria bucatarie, reproducand ce-am invatat aici.

Pe langa multele sfaturi despre gatit, Boris ne-a oferit in timpul drumului catre piata si cateva detalii despre Valparaiso. Orasul-port si-a inghesuit casele pe mai mult de 40 de dealuri, din varful carora poti avea o priveliste frumoasa catre Pacific. Accesul catre culmile acestor dealuri se poate face in unele locuri cu ajutorul unor funiculare, care la un moment dat au erau in jur de 30, insa momentan mai sunt vreo 12 din care doar 4 fiind functionale. Curios este faptul ca desi sistemul de troilebuze a fost introdus cam acum 70 de ani, azi inca mai poti vedea unele dintre troleibuzele originale.

Valparaiso este un oras foarte colorat la propriu si cu activitati foarte diverse, asa ca vom profita cumva de ele urmatoarele zile, deocamdata fiind la capitolul mancaruri traditionale si vinuri bune