La 5:30 dimineata ne-a lasat autocarul in terminalul din Cusco, asta pentru ca soferii nostri s-au grabit putin si am ajuns cu jumatate de ora mai devreme. De data asta am vrut sa economisim 80 S pe transport si am ales o companie mai noua, cu o denumire mai dificil de pronuntat: Carhuamayo. Inainte de a alege aceasta companie ne-am uitat bine la poze si intradevar scaunele erau foarte similare si la fel de confortabile cu cele de la Cruz del Sur. Insa au fost kilometri foarte multi facuti pe nistre drumuri cred mai de tara. Spun asta pentru ca, desi era foarte intuneric si nu vedeam nimic, auzeam pietre mici lovindu-se de caroseria mastodontului rosu (asta este culoarea firmei) si inauntru a inceput ca aerul sa devina irespirabil din cauza prafului, care nu era in niciun fel filtrat de nepornitul sistem de ventilatie. Au fost cateva zeci de minute insuportabile pentru mine si stateam cu polarul la nas, poate, poate nu voi trage pe nas prea mult praf (si sa sangerez din vreo nara, nu Misu? :)). Cred ca urmatoarea calatorie o vom face din nou cu Cruz del Sur.

Ajunsi in terminalul putin modern de aici, am avut bafta sa fim intrebati de o doamna daca dorim cazare la hostelul familiei si din poze ne-a cam placut. Am negociat pretul de la 70 la 60 S si a fost buna cu noi sa ne primeasca imediat in camera, fara a mai astepta ora normala de check-in. Hostelul se numeste Villa San Blas si arata bine, fiind pozitionat la vreo 10 min de vestita Plaza de Armas. Asa ca am dormit cateva ore si dupa mic dejun am plecat la picior prin oras pentru a gasi o cazare convenabila pentru urmatoarele saptamani si o scoala de spaniola pentru a face cateva cursuri intensive (4h pe zi).

La fiecare pietonala cu trepte oftam inainte de a le urca intrucat, abia ajunsi la peste 3000m, la acest tip de miscari inimile noastre pompeaza foarte puternic si cer aer…asadar vreo cateva ore ne-am simtit putin ametiti si aveam nevoie sa facem pauze dese. Ma bucur sa vad ca nu suntem singuri in aceasta situatie :). Am vazut cateva persoane care se opreau din urcat treptele si isi puneau mana pe piept fortand procesul de inspiratie.

Am fost la 5 scoli de spaniola din care in finala s-au calificat 2, iar acum procesul de alegere este dificil, mai ales cand ai langa tine o balanta veritabila. Ne-a fost mai usor sa alegem intre cele 2 hosteluri finaliste, cel in care am fost deja primiti si unul dintr-o casa coloniala renovata si cu o camera foarte cocheta. De maine ne mutam la cea cocheta si a carei pozitie ne va ajuta sa ne antrenam plamanii 😉

Totodata ne-am interesat pe la agentii pentru diverse activitati, inclusiv Machu Picchu, si intr-una dintre ele, surprinzator, ne-am reintalnit cu cuplul de francezi care a facut parte din grupul din Canionul Colca si urmeaza sa cinam impreuna.

Ahh, azi am investit cativa soli si intr-un filtru UV sperand ca asa voi face cateva poze mai reusite in anumite conditii de lumina.