Ne-am decis sa luam un autobuz de dimineata din Cusco spre Puno, pentru a avea timp dupa-amiaza sa umblam pe la agentii si sa ne cumparam o iesire pe lac si insule de 2 zile. Inainte cu 20 minute de a ne imbarca in al doilea etaj al autobuzului spatios, am zarit in spatele unui domn un imens rucsac Atta si m-am dus direct sa-l intreb daca este din aceeasi tara ca si producatorul rucsacului. Asa l-am cunoscut pe Marius, inginer geolog implicat in Facultatea de Geologie si Geofizica de la Universitatea Bucuresti, care pentru 1 an de zile, alaturi de alti ingineri romani, participa la lucrarile geologice ale unei companii miniere din Chile. Este al patrulea roman pe care l-am intalnit in calatoria noastra…da, tinem socoteala tuturor si cred ca vom mai incerca schema cu venitul mai devreme la autogara, ca poate mai intalnim romani 
Am auzit ca ar fi frumos drumul intre Cusco si Puno, iar pentru primele 3 ore chiar ai parte de niste peisaje frumoase dupa care poti dormi linistit pana la Puno, asta in cazul in care nu ai rau de masina. E destul de clar ca exista o incompatibilitate intre serpentine, care se simt mult mai pronuntat la etajul autobuzului, si Diana. A inceput sa-i fie teama de mersul cu autobuzul la altitudine mare, care presupune munti si la randul lor presupun existenta serpentinelor datatoare de informatii incorecte urechii interne.
Inainte de destinatia finala autobuzul a facut o oprire intr-un oras important in zona, ce are si aeroport, pe nume Juliaca. Cred ca e unul dintre cele mai inestetice orase din Peru si putinii metri patrati de iarba pe care i-am zarit sunt inconjurati de un gard inalt de 1m “impletit” din sarma ghimpata, iar in centru se gaseste un semn batut stramb si ruginit pe care scrie cu majuscule si foarte citet ca este interzis sa calci pe orice fir de iarba…mai lipsea un turn cu un gardian in el, cum vezi prin filmele ce-si au actiunea in vreo inchisoare.
Ajunsi in Puno, am luat un mototaxi (made in India) pana in zona cea mai populata cu hosteluri si am facut un “casting”. Diana si-a folosit din nou talentul de negociator si a obtinut la un hotel de 4 stele o camera la doar 130 soli in loc de 200, insa in cele din urma am preferat reducerea mai mare de 50% oferita de hostelul Vylena, pentru care am platit 35 soli in loc de 80
Imediat dupa cazare, am pornit in cautarea unei agentii si am realizat ca multe dintre ele sunt inchise pentru ca asa obisnuiesc ele sa faca duminica. Am citit pe internet, in Lonely Planet si in Foot Print ca exista agentii in Puno care nu-si onoreaza datoriile fata de localnicii de pe insule care ii primesc pe turisti si eram hotorati sa mergem la una din cele 5 agentii recomandate ca fiind serioase. Din fericire, in acea duminica, am gasit agentia Edgar Adventures deschisa si am negociat un pret bun (80 soli) din care partea cuvenita familiei urma sa o platim direct lor. Acest lucru a fost optiunea noastra, insa cred ca i-am incurcat putin pentru ca urmeaza sa declare aceasta suma la municipalitate si sa plateasca un mic impozit, asadar cred ca e mai bine sa platesti suma intreaga la aceasta agentie.
In Puno, in rest sa mananci scump si sa vizitezi Plaza de Armas, nu prea ai ce face in rest, asa ca ne-am dus devrem la odihna pentru ca a doua zi de dimineata urma sa mergem pe insulele plutitoare Uros, insula Amantani si insula Taquile din lacul Titicaca, ultimele doua silabe pronuntate mai din gat, asa cum fac olandezii, pentru a nu crea o confuzie urat mirositoare.
In cateva dintre pozele de mai sus se pot vedea niste varfuri de munti, care inainte de a-si face efectul incalzirea globala, erau acoperite permanent cu zapada, insa acum au ramas fara elementul alb si sunt de culoare neagra…asadar cand veti vedea un varf negru sa stiti ca nu demult acestia erau acoperiti de omat. Totodata, am aflat ca ozonul in aceasta zona a pamantului este afectat si din acest motiv soarele este foarte puternic si uniformele elevilor includ si palarie de soare. Nicaieri nu am vazut in farmacii creme de soare cu factor de protectie 100, asa cum am gasit aici.