3 zile in canionul Colca

Asta am vrut sa facem, un traseu nu foarte solicitant de 3 zile in canionul Colca. Se ajunge acolo in 4h mergand cu un microbuz, genul celor de pe traseul Roman-Bucuresti. Ne-am pornit foarte devreme pentru a ajunge in Chivay, punctul de intrare in canion si punctul unde mai cotizam din portofel cu 35S fiecare (un pret dedicat strainilor). Intrucat ne-am pornit la drum la 4 dimineata, burtile noastre isi cereau dreptul la un mic dejun, o necesitate biologica ce a fost preintampinata de ghidul nostru care ne-a asezat la masa in cel mai friguros restaurant in care am intrat vreodata. Toti vorbeam cu usoare lovituri de incisivi si mancam cu mici miscari oscilante ale palmelor. Muuuuult bine ne-a facut ceaiul fierbinte care ne-a dat un plus de grade Celsius si combinat cu iesirea soarelui, ne-am revenit cu totii.

Cei 150 km ai canionului ar fi prea multi pentru ai face la picior, asa ca ne-am continuat drumul cu microbuzul “de Roman”, pentru inca 45 min si am oprit la Cruz del Condor, care se spune ca ar fi cel mai bun punct de unde poti observa condorii, insa am putut sa vedem doar doi, ceilalti care au ajuns mai devreme au avut ocazia sa vada mai multi si mai de aproape. Dar canionul este mare (vezi mai sus: 150km) si la urma urmei am vazut destui condori, vulturi si soimi. E un punct foarte popular si cred ca eram cam 200 oameni care cautam cu privirile faimosii inaripati.

Am pornit mai departe catre Cabanaconde (3200m altitudine) de unde am luat rucsacii in spinare si am plecat catre adancul canionului. La aceasta altitudine este esential sa folosesti crema de soare, sa porti ceva pe cap si sa te hidratezi. Obiectivul pentru prima zi era sa ajungem aproape de rau intr-un mic sat San Juan de Chuccho (2400m altitudine), lucru care s-a intamplat doar dupa 4,5h ore de trekking, din care 3,5h i-am facut pe versantul uscat cu o buna priveliste catre versantul cu multe parauri ce iriga terasele localnicilor. Am trecut podul peste rau si dupa aproape o ora am facut cunostinta cu gazda noastra care ne-a oferit o camera destul de interesanta: 1 pat, 2 scaune, podea de pietre si lumina lipsa. Ne-am bucurat de pranzul primit si am inceput sa cunoastem mai bine pe ceilalti din grup: un cuplu de francezi, unul din slovacia, un italian si un irlandez. Toti eram de aceeasi varsta, mai putin irlandezul care are in jur de 45 de ani, si ne-a fost usor sa ne imprietenim si sa stam ore in sir de vorba.

Dupa cina, ghidul nostru Pepe, ne-a spus care va fi programul pentru a doua zi si ne-a spus ca totusi ar fi bine ca inainte sa ne bagam la culcare sa verificam, cu lanternele noastre, peretii camerei si sa scuturam paturile pentru a fi siguri ca nu gasim mici scorpioni rosii. Mari ochi am facut cu totii simultan cu indepartarea mandibulei de maxilar…va dati seama ce teama s-a instalat la unii (inclusiv pe la Diana). In camera era un intuneric in care nu razbateai oricat de multe bastonase ai avea pe retina, asa ca am dormit cu frontala aprinsa…sincer va spun ca si eu imi doream asta, nu doar Dia.

A doua zi nu am inceput-o prea bine. Diana s-a trezit din somn pe la 6 dimineata pentru ca ii curgea sange din nas si mi-a marturisit ca nu a dormit bine din vina scorpionului rosu care ar putea fi in camera. Am dat vina pe altitudine, intrucat si eu m-am trezit in urmatoarea zi cu mici urme de sange in nara stanga.

Toate au trecut cand Pepe ne-a servit cu micul dejun gatit chiar de el, care a fost cel mai bun de pana acum: clatite umplute cu foarte multe multe fructe taiate bucati putin calite si ceai de coca (foarte indicat pentru altitudine). Am pornit veseli catre urmatoare destinatie: Oasis…si care chiar este o oaza. Dupa 2,5h de mers lejer, am ajuns in cel mai inalt punct al traseului de azi si am zarit verdeata acestui loc impreuna cu piscinile cu o culoare care iti facea o mare pofta de scaldat. Ajunsi acolo dupa vreo 1h, rapid ne-am luat casutele in care urma sa dormim si direct la piscina cu o apa numai buna pentru scaldat. Largi ne erau zambetele in acele momente: soare puternic, sezlonguri, iarba deasa pe care sa mergi descult si munti inalti in jur.

De data asta, noaptea temperatura era putin mai mare ca in catunul precedent si casutele erau facute dintr-un fel de stuf, tulpini de porumb si bambus. De data asta aveam lumina insa noaptea curentul electric era oprit asa ca tot aveai nevoie sa frontala sa-ti lumineze calea pana la toaleta. Si aici ghidul ne-a incercat somnul prin spunandu-ne cum ca inainte, in locul in care ne aflam, era un cimitir si ca atunci cand se aud greierii mai tare ar insemna ca ies spiritele si … in momentul ala mi-am facut de lucru ducandu-ma putin mai incolo sa privesc cerul pentru a identifica Crucea Sudului. Rar iti este dat sa vezi stelele atat de luminoase.

A doua zi urma sa ne trezim mai devreme pentru ca la ora 5 sa incepem urcarea catre Cabanaconde care se anunta, dupa spusele ghidului, sa fie foarte dificila si ca e recomandat sa fie facut inainte ca soarele sa devina prea puternic. Exista posibilitatea sa inchiriezi magar sau catar care sa te duca pana sus sau sa-ti care rucsacii, asa ca ne-am gandit sa ne folosim de aceasta facilitate. Italianul, care a capatat intre timp o infectie la degetul mare de la piciorul drept, si Diana urmau sa mearga cu acesti 4×4 simpatici si restul sa se foloseasca de altul pentru a le cara rucsacii.

Asa ca in a treia zi ne-am trezit la 4:40 si la 5:15 am dat startul urcusului echipati cu lumina artificiala, rucsaci mici, apa si ceva dulce. Cei cu catarii urmau sa porneasca dupa rasaritul soarelui si sa ne ajunga din urma. Primele 2h din traseu s-a dovedit sa fie mai usor decat ma asteptam, insa in ultima ora simteai cei 3000m si faceai pauze mai dese si grupul era din ce in ce mai rasfirat. Daca in primele 2h eram langa ghid, in ultima ora l-am pierdut din campul vizual, insa a aparut cineva drag mie pe catar. Era foarte vesela si vorbea foarte mult cu ghidul si am aflat mai tarziu de ce. Sus, Dia a inceput sa-mi povesteasca cat de frica i-a fost din cauza animalului cu spirit naravas (primii patru animaluti tot incercau sa se depaseasca, mai ales in curbe) si de senzatiile legate de a merge tot timpul pe marginea cararii (care in majoritatea locurilor nu avea mai mult de 1m latime). Totul a fost mult mai bine pentru ea cand Pablo (stapanul catarilor) l-a luat de funie pe Moreno si a mers inainte.

La intoarcerea spre Arequipa am mai facut trei opriri pentru a incanta ochii cu privelesti, una dintre ele fiind facuta la o altitudine de 4912m, cea mai mare la care am ajuns vreodata. Ghidul ne-a sfatuit sa luam ceva gros pe noi inainte de a iesi din microbuz…vai ce vant rece ne astepta afara! Iti era ciuda cand vedeai ca femeile peruviene care stateau acolo si vindeau diverse lucruri acolo nu aveau nimic si tu nu stiai cum sa-ti ascunzi urechile de vant. La un moment dat vazuzem ceva interesant peste drum si am inceput sa grabesc pasul si sa urc un delusor si nici dupa 10 secunde m-am oprit ca ma luase ametiala, asa ca am oprit avantul, am aplicat un unghi de 180 grade si am revenit la caldura din microbuz.

O alta oprire ne-a venit foarte bine si era tocmai opusul, o inmuiere in apele termale de la Calera, langa Chivay urmata de un pranz copios si foarte peruvian. Ajunsi inapoi la hostel am adunat toate hainele din “expeditie” si le-am dus la o spalatorie, iar acum ne bucuram din nou de haine curate dupa trei zile pe carari prafuite.

PS: si-mi place carnea de alpaca si Dia a inceput sa incerce si altfel de mancare

Maine ne pornim spre foarte adancul canion Colca

Gata, maine foarte, foarte dimineata ne pornim catre canionul Colca, unde vom petrece urmatoarele 3 zile. Am umblat azi la destul de multe agentii pana cand am ales o oferta care sa ne convina si ca pret si ca traseu. Asta presupune si o izolare de internet si din cate am inteles si chiar de curent electric :)

Pe langa agentii am vizitat manastirea Santa Catalina care este de fapt un oras in oras si pana recent nu se putea vizita. Totul s-a schimbat cand autoritatile au intervenit si au obligat sa-si deschida portile. Vom pune poze imediat ce ne vom intoarce din canion šŸ˜‰

Azi de ziua mea, m-am aranjat putin, adica m-am tuns si chiar in momentul in care m-am asezat pe scaunul foarte moale din fata oglinzii, mi-am dat seama ca nu port sapca mea neagra Sweet Sulina. Ajunsi mai spre seara in camera, primul lucru a fost sa o caut si nu era…m-am indispus pentru ca am primit-o cadou de la Sorin si Magda cand am fost la Sulina si tin la ea, mai ales dupa ce m-a salvat de niste “guano”. Am refacut in minte traseul de seara precedenta si mi-am dat seama ca doar dupa o bere la altitudine am reusit sa o uit la restaurant. Repede ne-am imbracat si in 10 minute eram acolo, unde din fericire ne-a fost returnata…yeeeee :)

Asadar, ne-am dus sa sarbatorim ziua mea cat si onestitatea arequipenilor la o cofetarie, care era cat pe ce sa se transforme intr-o iesire la Starbuck’s, dugheana pe placul Dianei.

Ne auzim in trei zile.

Arequipa – prima impresie

Am ajuns in oras dupa o calatorie cu autocarul de la Cruz de Sur, pe niste fotolii uriase, care se lasa mult pe spate si in care poti avea parte de un somn destul de bun, inclusiv in momentele in care drumul e cu serpentine. O provocare pe un astfel de drum este sa te duci la toaleta pentru ca trebuie sa te tii bine, pe intuneric, iar cand ajungi in cabina toaletei, noroc ca sunt multe manere pentru toate inaltimile si toate pozitiile posibile, care sa-ti imbunatateasca echilibrul :)

Startul l-am avut in Nazca, unde e de mers doar daca ai aranjat un zbor peste liniile mult cunoscute. Un zbor costa 130 USD de persoana, ceea ce este prea mult pentru bugetul nostru, asa ca in acele cateva ore in oras, ne-am multumit sa-l exploram putin, sa mancam ceva si sa lenevim la o cafenea. Zborul este atat de scump pentru ca avionele trebuie sa zboare si cu copilot (-1 loc) si ca sunt obligati sa le faca revizia lunar (+1000 USD).

Ajunsi in Arequipa la 7 dimineata, am avut marea bucurie sa realizam ca este o dimineata cu cer senin si soare. Pana acum, am avut parte de nori dimineata, pe la 11-12 se insenina putin iar pe la 17 iar se innora si venea frigul insotit de vantul care stergea urmele de pe dunele de nisip. In acest moment, suntem pe terasa de pe hostelul nostru, unde am servit micul dejun, in zare avand cei doi munti cu varfurile inzapezite de aproape de 6000 m: vulcanul Chachani si vulcanul Misty.

Pentru cazare am aplicat o metoda noua. Am luat taxiul de la autogara pana in zona cea mai “populata” cu hosteluri si le-am luat la rand, iar la al 5-lea ne-am oprit. Este aproape nou, camera cu toaleta, wi-fi, bine pozitionat, terasa si un pret bun (~50 RON/noapte).

Orasul, pentru mine, este peste asteptari. Catedrale construite cu mare grija la detalii, pietonale cochete, spatii verzi ingrijite, nu de pomana centrul Arequipei face parte din patrimoniul Unesco incepand cu anul 2000. Azi vom explora mai multe din el si vom cauta mai multe informatii despre mersul prin Canionul Colca, care este unul dintre cele mai adanci din lume, avand un maxim de peste 3000m. Aici speram sa vedem condorul care nu este roz si sa ne scaldam in apele termale din zona…abia asteptam. Insa pana atunci vom mai sta vreo 2 nopti aici pentru ca ne dorim sa fortam putin reglarea ceasului biologic, azi fiind mai bine pentru ca ne-am trezit la 6:30, si sa ne adaptam la altitudine (~2500 m).

Multumesc mult pentru urarile primite de ziua mea, pe care o voi sarbatori cu iubita la o cofetarie…am zarit ieri niste prajituri care iti dilatau pupilele instantaneu si vreau sa le imprietenesc cu papilele noastre gustative :)

In boogie peste dunele din jurul lagunei Huacachina

Boogie Huacachina PeruDe cand ne-am pus in scaunele sport si cu centuri in 3 puncte am simtit cum ni se ridica energia si asteptam cu nerabdare sa inceapa aventura motorizata. Ti se pulsa mai repede sangele doar la auzul motorului pentru ca iti dadeai seama ca ai de-a face cu multi cai putere zgomotosi.

Dupa ce-am platit o taxa de intrare in parc de 3.60S si am ajuns cu rotile pe nisip, instantaneu am fost lipiti de scaun si a inceput senzatiaaaa. Viteza, dune abrupte, salturi peste dune mici cu desprindere de la sol, tipete de montaign-rousse, motorul asurzitor si, cel mai ā€žandrenalinosā€, momentul in care treceai peste coama dunei si iti ramanea stomacul in urma pentru ca incepea o coborare de 50m, care in a doua parte era accelerata la maxim pentru a urca pe urmatoarea, uhaaaa.

Pe parcurs am facut cateva opriri pentru a ne da cu placa pe nisip si cea mai buna metoda este sa te dai pe burta ca pe sanie, pentru ca prinzi viteza mai mare insa sunt sanse mari sa-ti intre nisip in gura, urechi si nas…asta e, face parte din program. Aceste coborari se fac la diferite dune si cresc in dificultate…ultima alunecare fiind pe o duna de cam 40m inaltime.

Ponturi:
– sa purtati ochelari
– daca ai locuri in fata, o esarfa pe fata ar fi utila
– luati tura de la 16:30 pentru a prinde apusul pe dune
– cele mai bune locuri in fata sau in spate

Daca iti imaginezi un lac cu apa de culoare verde incojurat de verdeata, palmieri si putin mai departe de dune inalte , atunci iti faci o idee cum arata Laguna Huacachina. Sunt foarte multi turisti straini aici si ne-am imprietenit cu un cuplu olandez, cei doi renuntand la job-urile lor din Caraibe si s-au pornit intr-o tura de 6 luni prin America Centrala si de Sud. Foarte probabil ne vom revedea cu ei in autobuzul catre Arequipa si poate vom sta o zi cu ei pentru a mai culege ponturi legate de calatoritul cu rucsacul in spate.

De aici ne vom indrepta spre Nazca de unde vom lua un autobuz de noapte catre Arequipa. Vom merge cu un autobuz al companiei Cruz del Sur, care sunt cele mai confortabile si sigure din aceasta zona a Americii de Sud.

Aici ne-a placut mult si e un loc unde merita sa ajungi daca te gasesti prin aceasta parte a lumii.

Aici suntem in desert…

…DA, azi am aflat si noi, poate spre rusinea noastra, ca desertul Atacama se intinde din nordul Perului pana in Chile si nu doar Chile asa cum credeam. Tot drumul de la Lima pana in Pisco l-am parcurs pe Pan Americana printre campuri si dealuri acoperite de nisip si nici un pic de soare. Numai nori plumburii se vad si te astepti ca in orice moment sa ploua, insa nu de pomana e desert aici.

Stam intr-un hostel foarte simpatic, Tambo Colorado, si in aceasta zona sunt doar doua obiective importante de vizitat: Islas Ballestas si rezervatia naturala Paracas, si din acest motiv probabil le este usor sa organizeze foarte, foarte bine excursiile. Cand am ajuns aici, era deja o doamna de la agentia Misty care ne-a oferit detalii despre ce se poate face aici si cat costa si la ce ora se intampla tot. Asa ca am cumparat de la ea totul si nu ne-a ramas decat sa fim pregatiti a doua zi la 7:20 sa fim luati de catre un autobuz cu ghid chiar din fata hostelului…cat de fain poate fi asta!?

Seara am iesit in piata principala din oras si care evident ca se numeste Plaza de Armas, pentru a lua cina impreuna cu un cuplu din Anglia. Am dorit sa incerc din nou un ceviche, pentru ca prima experienta a fost neplacuta din cauza ananasului anterior consumat, insa si de aceasta data nu prea am fost impresionat. Dar am plecat hotorat sa mai dau o sansa acestui fel de mancare…prea a fost laudat si tre sa gasesc o bodega unde sa gasesc o varianta reusita (aceasi reteta, maini diferite).

A doua zi dimineata, normal ca am avut parte de aceeasi vreme, adica nori grei si niste vant ca doar suntem la oceanul Pacific :) Am fost imbarcati intr-un “speedy boat” destul de modern si in 30 min am ajuns la insule, unde am gasit lei de mare si enoooorm de multe pasari, care pe langa faptul ca isi fac cuiburile pe acolo, se gainateaza si produc cel mai bun ingrasamant natural din lume: guano. Atat de bun incat englezii pentru un sac de 50kg platesc 150 USD…de-ar auzi bunica-mea asa ceva sigur s-ar cruci, cum adica sa dai pe niste gainat atatia bani.

Hai sa va zic ceva despre acest guano. Prima oara a fost “recoltat” in 1842 si dupa ce-au dat la o parte 12m de guapo au ajuns efectiv la pamant. Acest lucru a durat cativa zeci de ani si a adus multi bani Perului, insa dupa ce s-au curatat bine insulele au regulat culesul. Acum se intampla acest lucru o data la 8 ani si se strang cam 25 mii tone in cele 4 luni disponibile acestei actiuni “placut” mirositoare.

La un asa numar mare de pasari sunt sanse destul de ridicate sa fii lovit de noroc, lucru pe care l-am patit si eu…un head-shot foarte precis, insa noroc de sapca primita de la Sorin si Magda, care si-a facut datoria sa opreasca contactul direct cu parul. Insa, fiind in plin proces de fotografiere, aveam cozorocul in spate si am fost atins si pe nasul cu o dimensiune usor peste medie…bine ca nu a fost pe faza Diana cu acel point&shoot :)

Dupa insule am fost intr-o mica expeditie pe peninsula Paracas unde am avut ocazia sa punem piciorul intr-un desert cu nimic in jur sau sa vedem cum Pacificul se intalneste cu el. Undeva pe aceasta peninsula exista o mina de sare de unde s-a folosit sarea din care s-au construit o parte din drumurile din aceasta peninsula…exact, am mers cu masina pe drumuri de sare.

E o zona destul de populara pentru sporturi outdoor, asa ca am vazut biciclisti si, intr-un anume golf, foarte multi kiteri si windsurferi, sigur peste 100.

La finalul excursiei am oprit intr-un sat pescaresc, unde normal ca preturile sunt pentru turisti, insa unde am mancat cel mai bun ceviche de pana acum, iar Diana cel mai bun peste de pana acum.

Seara hostelul ne-a rasfatat cu un pisco care a fost genial, Diana adormind in timp ce vorbea si radeaĀ :)

Maine, ne pornim spre Huacachina, unde ne vom da cu boogies printre dunele de nisip si vom face o baie intr-una dintre piscinele din aceasta oaza.

Pisco – prima zi

Inca nu ne-am adaptat la fusul orar de aici si obisnuim sa ne culcam pe la ora locala 8, 9 seara si sa ne trezim pe la 4 dimineata. Asa s-a intamplat si aseara in ultima noastra seara in Lima cand dupa ce toata ziua am cutreierat pe strazi, am fost prin parcuri, manastiri si tot felul de cladiri, la MALI (Muzeul de arta din Lima), am ajuns acasa rupti. Ne-am culcat imediat si ne-am trezit pe la 4 si am butonat calculatoarele pana pe la 6 dimi dupa care am mai tras un pui de somn pana pe la 9.

Pe la 11 ne-am pornit spre Pisco, urmatoarea noastra destinatie, o asezare puternic afectata de un cutremur in 2007 si care e in continua reconstructie.Ā Am mers cu un autobuz plin de peruani timp de vreo 4h, am mai avut si o pana pe parcurs, am terminat de citit si o carte despre calatorii (de fapt despre calatoria unui om care ne-a ispitit Ā printre altele cuĀ  destinatii precum Laos, Cambodgia, Thailanda – le-am pus pe to do list:))) si pe la 4 am ajuns in Pisco.

Cazarea ne-a impresionat placut, asa ca dupa ce ne-am rezervat excursia pentru maine catreĀ Rezervatia Naturala ParacasĀ si Isllas Ballestas (fauna marina deosebita)Ā am hotarat sa ne mai luam o seara aici si sa stam sa lucram, citim, lenevim.

Deci maine revenim sa transmitem din acelasi loc, insa cu un plus de impresii de impartasit.

Unealta noua: “point & shoot” Canon

La sfarsitul plimbarii de azi am realizat ca au fost prea multe instantanee pe care le-am ratat si am decis ca ar fi inteligent din partea noastra sa cumparam o camera mica care sa intre in buzunar. Asa ca tocmai am cumparat un Canon SD 1400 care este foarte mic si sper sa ne ajute in surprinderea unor momente interesante.
Ar fi fost bine sa fi apucat sa pozam un vanzator ambulant carand in spate un cadru de metal cu niste baterii si cabluri, care avea in partea de sus, adica deasupra capului, o portavoce prin care isi amplifica subiectele interesante din ziarele pe care le vinde…sau cum lumea sta si citeste ziarelele care atarna la chioscurile cu presa si multe altele.

Ca si in zilele trecute, ne-am trezit foarte devreme si dupa mic-dejun am iesit pentru a face parte din zarva cotidiana. Ne-am suit intr-un autobuz local care, tot timpul pe langa sofer, are si o persoana care se ocupa de agatatul pasagerilor ce striga strazile prin care se ajunge, in statii si la semafoare (daca este pe rosu), indiferent daca sunt pe prima sau a doua banda. In anumite situatii aceasta persoana joaca si rolul de semnalizator :)

Asa am reusit sa ajungem in centrul Limei care, in opinia mea, este mult mai interesant decat Miraflores. Aici gasesti niste cladiri istorice impresionante, culminand in frumusete cu palatul guvernului din Plaza de Armas, care este si cea mai mare piata din Lima. Din cate am inteles in majoritatea oraselor mari din America Latina, piata cea mai mare poarta aceasta denumire. Foarte mult mi-a placut faptul ca politistii sunt foarte atenti cu turistii, azi o doamna politist a venit la noi sa ne intrebe daca avem nevoie de indrumari si ne-a oferit o harta a zonei centrale cu obiectivele cele mai importante.

Am ajuns in zona universitatilor din Lima in jurul carora gasesti din abudenta copiatoare…dar muuuulte si fiecare astfel de loc are cel putin 3 copiatoare uriase. Cred ca am zarit cativa studenti facandu-si copiute de mana in parc…sunt curios daca la ei exista bacalaureat :)

Plimbarea am terminat-o cu o vizita la un parc cu foarte multe fantani arteziene, unele dintre ele fiind coregrafiate cu muzica si seara cu lumini, care a fost construit in cinstea tunelului lung de 145km care alimenteaza un lac de acumulare din partea de veste al Anzilor (acolo unde se gasete si Lima) cu apa proaspata dintr-o laguna ce se gaseste in partea de est al Anzilor, unde ploile abunda. Am aflat un lucru nou, si anume ca Lima este ca marime al doilea oras din lume care se afla construit in desert, dupa Cairo. Si in ciuada acestui fapt, consumul de apa pe cap de locuitor este de 250 litri/zi adica de 2 ori peste media din Europa. Fata de Cairo, pe unde trece Nilul ce are un debit de peste 2800 mc/s, Lima este traversat de raul Rimac ce are un debit de doar 10 mc/s…asadar acum mi se pare normal sa selebreze in vreun fel minunea tehnologica ce le aduce apa in case.

Desi ar mai fi lucruri de vizitat si facut in Lima am decis sa plecam in locuri mai putin agitate si mai spectaculoase ca peisaje sau fauna, asa ca maine ne vom porni catre Pisco, o localitate la sud de Lima de unde putem pleca spre insulele de langa pentru a observa lei de mare si multe pasari.

Poze de azi limitate ca rezolutie din motive de banda redusa:

Miraflores si San Isidro

Dupa ce ne-am culcat pe la ora 9 seara, pe la 2 noaptea am fost treziti de ceasurile noastre biologice ce ne anuntau ca este dimineata in Romania. Asa ca am stat de vorba sa vedem ce sa facem si am hotorat sa continuam fortat cu somnul si am reusit sa facem din nou ochi pe la ora 7.
Ne-am propus sa facem o plimbare matinala prin Miraflores (un fel de sector cu propria politie, administratie, etc) pana la ambasada Boliviei ce se gaseste in “sectorul” San Isidro.

Am privit harta si am facut un plan de parcurs si am pornit catre vest pentru a vedea pentru prima oara Oceanul Pacific si poate de a scufunda un deget in el. Ajunsi acolo, am dat peste o faleza uriasa cu niste parcuri foarte ingrijite si facute cu bun gust, care ne-au oferit privelisti frumoase cu oceanul si care ne-au tinut acolo sus, fara a face ceva cu degetul prin ocean. Am fost uimiti sa vedem practicanti de surf pe vremea asta innorata si rece, insa tehnologia izoprenului permite si asa ceva.

Cum am mai spus, spatiile verzi sunt foarte bine ingrijite si cam la fiecare 300m este prezent un politist si in cazul in care treceai pe langa el iti dadea binete ca iesi puternic in evidenta ca turist strain: inaltime mult peste media lor, pielea deschisa la culoare si rucsaci mici in spinare. Unul dintre parcuri are o denumire mai deosebita, “Parque del Amor”, unde piesa centrala este statuia El Beso:

Dupa plimbarea de pe faleza am ajuns in San Isidro, care are multe zone cu vile decorate cu gratii, ziduri de peste 3m, peste care poti trece doar avand mare grija la tepii din fier forjat si la firele care te intampina cu cativa zeci de mii de volti. Ajunsi la ambasada Boliviei, ni s-a cerut o dovada a cazarii noastre in Bolivia, asa ca am amanat obtinerea vizei pana in momentul in care vom ajunge in Cusco, cand ar trebui sa ne preocupam si de cazarea din Bolivia.

Chiar nu stiam ca in Lima exista piramide dar din pamant si nu piatra care au fost construite folosind tehnica “book shelves” care au marele avantaj ca ofera constructiei o rezistenta foarte mare la cutremure. La un asa mare plus am cautat si eu un defect si l-am intrebat pe ghid daca ploaia nu poate afecta serios constructia. Cica ultima ploaie mai serioasa a avut loc tocmai in 1917, asadar sa tot sa fii vanzator de umbrele pe aici. Cele doua piramide au fost construite de civilizatia Lima si se numesc Huaca Huallamarca si Huaca Pucllana.

Inainte de a ajunge la a doua piramida am observat ceva ciudat la ghetutele Dianei…si anume ca varfurile sunt putin dezlipite lucru ce m-a pus pe ganduri: reparam sau cumparam altii, si nici in 500m am dat peste o pravalie care repara pantofi, genti, haine de piele, curele…asa ca am investit 5 soli si 15 minute si am lipit varfurile :)

Si o priveliste din varful primei piramide:

Ajunsi in Lima

Azi e prima zi din calatoria noastra si dupa 20h de la check-in-ul din Otopeni am ajuns la hostelul nostru din cartierul Miraflores. Ne-am bucurat sa vedem la aeroport un semn pe care scria “Silvio Stafie” si ca era cineva care sa ne duca printr-un oras de 8 milioane locuitori si nu stiu cate masini catre cazarea noastra. Din cate imi dau seama este vorba de o casa coloniala ce are si o curte interioara cu verdeata…insa am primit o camera care da spre un bulevard destul de zgomotos si acum gandurile imi zboara catre dopurile antifonice si galbene de la Air France.

Apropos de Air France, am avut putine emotii legate de legatura noastra din Paris catre Lima, pentru ca aveam la dispozitie cam 1 ora si-un pic sa facem schimbul si pilotul de la Bucuresti anunta o intarziere la decolare de 20 min. Odata aterziati ne-am dat seama ca poarta de imbarcare este aproape de cea la care am sosit si dupa un nou control cu raze X am ajuns cu 10 min inainte de … imbarcare.

Acum suntem in camera noastra si ne pregatim sa ne recuperam orele de nesomn in sacii nostri de dormit, intrucat nu exista nicio sursa de caldura care sa combata cele 14-15 grade din camera (afara fiind cam 12 grade). Maine avem de gand sa exploram orasul vechi si sa ajungem la ambasada Boliviei pentru a ne aplica visa pe pasapoarte (ar fi singura tara din turul nostru unde am avea nevoie de visa).

PS: in acest moment imi place mai mult traficul din Bucuresti :)